Scurt ghid de supravietuire pe perioada Sarbatorilor de iarna

ia-17decSarbatorile de iarna reprezinta o perioada deosebita atat pentru noi, cat si pentru companionii nostri. Cu toate acestea, odata cu nota festiva apar si potentiale pericole pentru patrupezii entuziasti.

Cititi aceste masuri simple de precautie pentru a va proteja patrupezii in aceasta perioada a anului si pentru a va feri de o vizita de urgenta la cabinetul veterinar.

Ghirlandele si ornamentele de sarbatori

Ghirlandele sunt foarte atragatoare pentru animalele de companie, in special pentru pisici. Aceste ornamente stralucitoare reflecta lumina si se misca la cea mai mica adiere, parand sa prinda viata in ochii felinelor vigilente.

Problema ghirlandelor este ca pot fi extrem de periculoase pentru prietenii nostri necuvantatori. Odata ingerate, acestea pot determina obstructii intestinale potential letale, reprezentand o urgenta medicala, deseori chirurgicala.

In afara de ghirlande, orice alte decoratiuni colorate si stralucitoare pot atrage ochii curiosi ai prietenilor necuvantatori. Din acest motiv, ar fi indicat ca toate ornamentele confectionate din sticla, aluminiu si hartie sa fie asezate cat mai sus in bradul de Craciun. Companionii nostri pot roade si inghiti aceste obiecte fragile, iar bucatile rupte pot cauza laceratii ale cavitatii bucale sau ale gatului si chiar risc de sufocare.

Instalatiile de brad si lumanarile

Instalatia luminoasa de tipul ghirlanda, perdea, turture, plasa, furtun sau lumanare reprezinta un alt potential pericol pentru companionii nostri.

Aveti un companion caruia ii place sa roada? In acest caz ar fi indicat sa tineti cont de riscurile de electrocutare atunci cand montati instalatiile luminoase.

Lumanarile pot fi de asemenea periculoase si nu ar trebui lasate la indemana companionilor nostri. Nu numai ca le pot cauza arsuri severe, dar daramarea lor poate porni un incendiu. Ceara fierbinte poate fi de asemenea periculoasa si poate cauza arsuri.

Funditele de cadouri

Puteti fi tentati sa va „impodobiti” prietenul necuvantator cu o zgarda decorativa festiva, dar tineti cont ca prezinta risc de sufocare.

De asemenea, toate funditele si panglicile de la cadouri pot fi un real pericol pentru companionii curiosi, care pot incerca sa le roada si in final sa le inghita. Ca si in cazul ghrilandelor, acestea pot cauza obstructii intestinale, fiind o urgenta chirurgicala.

Pericolele alimentare

Evenimentele festive presupun de multe ori si mese festive. Din pacate, cateva dintre cele mai populare bunatati de sarbatori pot fi extrem de toxice si chiar fatale pentru companionii nostri. Acestea includ: ciocolata, oasele, grasimile si diferite tipuri de nuci.

Ciocolata poate provoca: voma, diaree, urinare necontrolata, stari de hiperexcitatie, aritmii cardiace, tremuraturi si convulsii.

Grasimile si oasele sunt de asemenea periculoase pentru caini. Consumul de grasimi poate declansa boli digestive serioase, precum pancreatita, iar cel de oase poate favoriza obstructii sau laceratii intestinale.

Utilizate in abundenta in diferite deserturi, migdalele, nucile si fisticul pot determina tulburari digestive, manifestate prin letargie, diaree si voma. Nucile mucegaite si nucile de macadamia pot provoca intoxicatii severe, manifestate prin dezechilibru si incoordonare in mers.

Chiar daca este o perioada deosebita pentru toata familia, incercati sa mentineti meniul obisnuit al companionilor sau sa ii rasfatati cu recompense speciale destinate lor.

Plantele toxice

Este adevarat ca sunt frumoase, insa cateva dintre plantele de sarbatori sunt toxice si chiar letale. Chiar si o singura frunzulita de orhidee este letala pentru pisici.

O, brad frumos! Esti periculos!… Ingerarea acelor de brad poate avea efecte toxice asupra patrupezilor nostri. Acestea pot produce iritatii orale, voma, diaree, letargie, tremuraturi si slabiciune pe trenul posterior. De asemenea, aveti grija sa ancorati bradul, astfel incat sa nu poata fi daramat usor de companionii entuziasti.

Ilicele este de asemenea toxic si poate provoca voma, diaree si apatie.

Vascul, o alta planta ornamentala populara in aceasta perioada a anului, poate cauza voma severa, diaree, dificultati respiratorii, colaps, comportament eratic, halucinatii si chiar moarte.

Craciunita este o alta planta de pe lista neagra a Sarbatorilor, la care nu ar trebui sa aiba acces companionii nostri. Ingerarea ei determina iritatii ale cavitatii bucale si ale mucoasei gastrice, manifestate prin diaree si voma.

Cu ajutorul acestor masuri simple de precautie, toti membrii familiei se vor putea bucura de o perioada cat mai frumoasa, dar si cat mai sanatoasa.

Sarbatori cu bine!

Dr. Anca Bajenaru

« Inapoi la articole

Comenteaza folosind Facebook